Tinute sub lupa. Cum se imbraca barbatii din showbizul romanesc

Publicat: 15 dec. 2016, 10:37 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Tinute sub lupa. Cum se imbraca barbatii din showbizul romanesc

Mircea Eremia

CĂTĂLIN VĂLEAN: “Ținuta ar fi fost cât se poate de corectă dacă se renunţa la cardiganul negru purtat pe sub jachetă. Mircea are cu siguranţă vârsta potrivită pentru genul acesta de experimente, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi fie teamă de elemente clasice. O pereche simplă de jeans, un t-shirt alb şi un biker jacket alcătuiesc de cele mai multe ori reţeta unei ţinute reuşite.”

Smiley

CĂTĂLIN VĂLEAN: “Aceste suprapuneri de piese nu erau necesare în cazul de faţă. Smiley trebuia să opteze pentru o direcţie mai clasică în partea de sus deoarece aceşti pantaloni nu suportă o combinaţie cu elemente din acest registru. Un bomber jacket dintr-o piele subţire şi o cămaşă camel ar fi conferit echilibru acestui look şi l-ar fi dus într-o zonă mai actuală.”

Mihai Pintilii

CĂTĂLIN VĂLEAN: “Clasicul „biker jacket” poate face minuni în majoritatea situaţiilor, iar în cazul de faţă este corect integrat într-o ţinută cât se poate de clasică, dar în acelaşi timp actuală. Reţeta pare simplă: biker jacket, t-shirt, jeans şi o pereche de încălţăminte sport, dar ea necesită de fiecare dată o mare atenţie la detalii. In cazul de faţă era nevoie de o pereche de jeans puţin mai largi datorită proporţiilor considerabile a sneakers-ilor. Contrastul este puţin prea mare şi provoacă un dezechilibru care ar fi putut fi evitat cu uşurinţă.”

Dragoş Bucurenci

CĂTĂLIN VĂLEAN: “Un look bine definit, cu tuşe clasice, vag retro, 70’s. Imi plac jeanşii într-o nuanţă de albastru inchis şi jacheta din piele, de inspiraţie Steve McQueen. O pereche de ghete ceva mai rough s-ar fi potrivit mult mai bine în acest mix.”

Paul Ipate

CĂTĂLIN VĂLEAN: “Atenţie mare la detalii! Această ţinută care în teorie nu prezintă nicio greşeală, are de suferit din cauza lungimii necorespunzătoare a pantalonilor. Dacă aceştia ar fi fost cu două degete mai scurţi, aşezarea lor pe picior ar fi fost total alta şi nu am fi avut parte de acest efect deranjant de vălurire a materialului. Altfel, ţinuta se menţine într-o zonă clasică şi respectă dress-code-ul evenimentului.”

Don Arthur

CĂTĂLIN VĂLEAN: “Arthur ne-a obişnuit cu un stil extrem de personal şi cu o atenţie la detalii pe care nu pot decât să o remarc şi în cazul de faţă. Deşi această direcţie stilistică poate fi greu de controlat pentru marea majoritate, designerul a reuşit să şi-o însuşească şi să o susţină într-o manieră firească, naturală. Imi place faptul că sacoul clasic a fost înlocuit cu acel cardigan tricotat şi că acest derivat de „modern dandy” rămâne într-o zonă relativ sobră, fără să compromită din consistenţa ansamblului. Deşi personal nu sunt fanul acestor cizme, datorită cromaticii totul pare uniform din cap până în picioare.”

Publicat: 15 dec. 2016, 10:37 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×